Fundația Scheherazade, în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Institutul Diplomatic și Federația Română de Scrimă, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe, a organizat pe 29 mai la Palatul Parlamentului, Gala de caritate Scheherazade 2014, pentru sprijinirea scrimerilor români și a copiilor care doresc să practice scrima.

Organizarea acestui eveniment caritabil a avut ca principal scop atragerea de fonduri pentru susținerea și promovarea sportului românesc. Fodurile strânse anul acesta vor fi direcționate către Federația Română de Scrimă.

La Gala Scheherazade, prezentată de Irina Păcurariu, au participat oaspeți de seamă: Titus Corlățean – Ministrul Afacerilor Externe, europarlamentarul Daciana Ponta, sportivi de marcă precum Camelia Potec, Doina Melinte, Ionuț Iftimoaie, Mihai Covaliu, Alin Petrache – noul Președinte al Comitetului Olimpic Român, Ștefan Popa Popas – renumitul caricaturist de Cartea Recordurilor, precum și numeroși ambasadori și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditați la București.

Seara a fost deschisă de Președinta Fundației Scheherazade, Doamna Wajiha Haris, care a dorit să mulțumească tututor celor prezenți la eveniment și implicați în sprijinirea și promovarea sportului românesc și, în special, a scrimei.

Ministrul Titus Corlățean a arătat că sportul a fost întotdeauna un ambasador de succes pentru România: „Scrima are nevoie de sprijin. Proiectul din această seară va oferi modalități concrete și sprijin pentru acești copii care vor să facă scrimă de performanță”.

La un astfel de eveniment, organizat în cinstea unui sport nobil precum scrima, nu puteau lipsi demonstrațiile de spadă, floretă și sabie. Multipla campioană națională și internațională, Ana Maria Brânză și-a demonstrat măiestria pe scenă, la fel și multiplul campion Tiberiu Dolniceanu.

În cadrul acestui eveniment special, Președinta Fundației Scheherazade, Doamna Wajiha Haris, a fost distinsă pentru acte caritabile și merite deosebite cu titlul „Cavaliere” dell’Ordine della Stella d’Italia de către ES Diego Brasioli, Ambasadorul Italiei la București.

Un alt moment important al serii l-a reprezentat licitația cu obiecte aparținând scrimerilor români, donate special pentru Gala Scheherazade.

Și cum muzica nu putea să lipsească dintr-un astfel de decor select, seara a fost deschisă de o orchestră a Școlii Americane din București. Ozana Barabancea i-a încântat pe oaspeți cu interpretarea sa de excepție.

Eleganța, comunicarea, generozitatea, altruismul și fair play-ul au marcat atmosfera unei seri de ținută care si-a propus dezvoltarea relațiilor între comunitatea diplomatică și societatea românească și conștientizarea acestora față de aportul pe care îl pot aduce la dezvoltarea celui mai bun ambasador din toate timpurile și de pretutindeni: „sportul”!

Gala Scheherazade 29 mai 2014, în beneficiul Federației Române de Scrimă from Fundatia Scheherazade on Vimeo.