Despre Alianța Civilizațiilor

Pe data de 18 mai 2010 Palatul Parlamentului a găzduit ceremonia de lansare, în România, a iniţiativei ONU „Alianţa Civilizaţiilor”, eveniment care a marcat şi Ziua Internaţională a diversităţii culturale, sărbătorită în fiecare an, la nivel mondial, pe data de 21 mai. Lansarea „Alianţei Civilizaţiilor” a fost organizată de Ministerul Afacerilor Externe, cu sprijinul Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO şi în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice (DRI) din cadrul Guvernului şi Programul ONU – PNUD în România. Lucrările s-au derulat sub înaltul patronaj al preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

România devine astfel, prin „Alianţa Civilizaţiilor”, alături de circa alte 80 de state de pe toate continentele, parte a unui puzzle intercultural sau, altfel spus, a unui „uriaş exerciţiu de comunicare între limbi, culturi şi religii”. Evenimentul a adus în atenţia a numeroase personalităţi politice, a reprezentanţilor instituţiilor, liderilor organizaţiilor nonguvernamentale şi ai minorităţilor naţionale implicarea României şi experienţa sa în domeniul dialogului intercultural.

Dezbaterile au adus la aceeasi masa reprezentanti ai institutiilor guvernamentale si neguvernamentale, ai grupurilor minoritatilor nationale din Romania, ai mediului academic precum si ai mass media.

Finalul evenimentului a fost marcat de un gest simbolic, anume semnarea, de către personalităţile prezente, în Carta „Alianţei Civilizaţiilor”, demers care semnifică un angajament comun „de promovare a diversităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase în România şi în lume”. O copie a documentului va fi trimisă Secretariatului „Alianţei Civilizaţiilor”, la sediul ONU din New York.

In anul 2010 Ministerul Afacerilor Externe a nominalizat Fundatia Scheherazade ca partener al societatii civile pentru Alianta Civilizatiilor a Natiunilor Unite (UNACO).


Fundaţia Scheherazade sărbătoreşte Festivalul Eid al-Adha
(Sărbătoarea Sacrificiului) sub egida Alianţei Civilizaţiilor

Pe data de 31 octombrie 2012, Fundaţia Scheherazade în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe a organizat la Bucureşti o recepţie consacrată celebrării Festivalului Eid al-Adha. Eid Al Adha, numită şi Sărbătoarea Sacrificiului, care comemorează marea încercare la care a fost supusă credinţa profetului Abraham (Avraam), atunci când Dumnezeu i-a cerut să-şi jertfească propriul fiu. Această sărbătoare este celebrată de către toţi musulmanii din lume inclusiv de cei din România. De altfel, credincioşii din toate religiile monoteiste recunosc şi sărbătoresc într-un fel sau altul acest sacrificiu.

Citiți mai mult…


Festivalul Intercultural de muzică de iarnă pentru copii, ediţia a III-a

Pe data de 6 decembrie 2011, a avut loc la Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti, a treia ediţie a Festivalului Intercultural de muzică de iarnă pentru copii, având ca scop o ”întâlnire între civilizaţii”, organizat în colaborare cu Ambasada Spaniei, UNDP, Guvernul României, Departamentul Relaţii Interetnice, Direcţia Generală Afaceri Globale a Ministerului de Afaceri Externe, Fundaţia Scheherazade, Direcţia Generală Educaţie Timpurie şi Învăţare pe toată durata vieţii a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Primăria Municipiului Bucureşti, Asociaţia Parteneriat pentru Europa.

Citiți mai mult…


Ziua Internațională a Diversității Culturale 2011

In data de 23 mai 2011, Fundatia Scheherazade a sarbatorit Ziua Internationala a Diversitatii Culturale pentru a doua oara la Hotelul Intercontinental din Bucuresti.

Citiți mai mult…


Ziua Diversității Culturale 2010

In data de 21 mai 2010 Fundatia Scheherazade impreuna cu doamna Anca Boagiu, Vicepresedintele Senatului Romaniei au gazduit receptia corpului diplomatic si a sectorului privat pentru celebrarea “Zilei Internationale a Diversitatii Culturale”.

Citiți mai mult…