Aproape de București, departe de civilizație. Drama unor copii și proiectul care le-ar putea da o șansă
copil_pe_gard.jpg
40% din populația României se confruntă cu riscul de sărăcie și excluziune socială, iar aproape 29% este afectată de privare materială severă, arată un raport recent al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) și UNICEF România. Studiul indică faptul că mai mult de jumătate dintre copiii români se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, cel mai ridicat nivel din UE, cu excepția Bulgariei.
Proiectele dedicate schimbării acestei situații sunt puține la număr, mult mai puține decât ar fi nevoie. De unul dintre ele beneficiază, începând cu acest an, câteva zeci de copii din familii defavorizate dintr-o localitate situată la aproximativ 50 de kilometri de București. Este vorba despre demersul Fundației Scheherazade, care, în parteneriat cu Fundația Estuar și autoritățile locale, au demarat în comuna Bucșani din județul Giurgiu, proiectul „Un drum în viaţă: Bucşani – între Bucureşti şi Europa!”. Prin acest program, 30 de copii din familii nevoiașe, dar și alți peste 300 de tineri localnici beneficiază zilnic de ajutor și consiliere specializată.
Sărăcia, cauza majoră a problemelor
Comuna Bucșani este unul din exemplele nefericite care contribuie la statistica alarmantă relevată de raportul FONPC și UNICEF. ”130 de familii din această comunitate mică din județul Giurgiu se confruntă cu un risc major de excluziune socială. Doar în aproximativ opt dintre aceste familii, unul din părinți are un loc de muncă. Restul sunt asistate social”, după cum afirmă Emilia Radu, asistent de proiect din partea Fundației Scheherazade.
Cei 30 de copii – cel mai mic de numai 7 ani, iar cel mai mare de 15 – vin zilnic la centrul social amenajat într-o clădire a Primăriei. Aici, primesc o masă caldă, participă la activități educaționale și culturale și își fac temele.
Camerele centrului sunt complet renovate, mobilate și utilate, în contrast total cu cele mai multe dintre locuințele lor, construite din chirpici, cu folii de plastic în loc de ferestre, fără apă curentă, gaze sau căldură. La centru, cei mici pășesc pentru câteva ore într-o lume normală.
”Un monolog e ca un fel de compunere atunci când vorbești singur”
”Vreau să mă fac pompier ca să ajut oamenii”
”Din 500 de copii câți are comuna, 30 sunt în abandon școlar. Un sfert dintre ei au intrat în programul „Un drum în viaţă: Bucşani – între Bucureşti şi Europa!”. După doar câteva luni, rezultatele au început să apară”, spune Maria Pătrășescu, profesoară de chimie și fizică la școala din comună de mai bine de 40 de ani și care, atunci când își găsește timp, petrece câteva ore și alături de cei 30 de copii ai centrului.
”Patru din cei șapte copii în abandon școlar au revenit în unitățile de învățâmânt, după ce cei din centrul social au discutat cu părinții. Cauzele pentru care cei mici nu mai vin la școală țin de sărăcia familiilor din care vin: cei mici fie trebuie să muncească alături de părinți fie trebuie să aibă grijă de frații lor și mai mici”, afirmă profesoara.
Așa a ajuns să renunțe la școală și Ionuț. Spune că părinții lui sunt ”casnici” și muncesc doar din când în când, cu ziua, pentru a mai strânge un ban: ”Am renunțat la școală pentru că am început să muncesc de la 10 ani. Mergeam cu părinții la cules de cartofi în fiecare an. Nu era foarte greu. Mai am acasă șase frați mai mici de care a trebuit de multe ori să am grijă”.
Ce își dorește Ionuț? ”Un trai mai bun, iar părinții să fie în putere”.
La 14 ani, Ionuț este abia în clasa a cincea.
Un clip audio marca Fundația Scheherazade, care prezintă lumea copiilor din familiile defavorizate din comuna Bucșani a județului Giurgiu:
- Fenomenul migratiei romilor – efecte si posibile solutii
- Ziua Refugiatilor